Șase persoane au fost rănite în urma atacurilor, potrivit autorităților regionale.
Doi civili au fost răniți în bombardamentele din Herson în timpul nopții, a precizat, miercuri, guvernatorul regional Oleksandr Prokudin.
În regiunea estică Donețk, patru persoane au fost rănite în același interval de timp, potrivit guvernatorului Pavlo Kirilenko.
Zona din jurul orașului Nikopol, în apropiere de centrala nucleară Zaporojia, aflată sub control rusesc, a fost și ea bombardată de trei ori, a arătat guvernatorul Serghei Lîsak.
Serghei Popko, șeful administrației orașului Kiev, a anunțat că toate cele 10 drone trase asupra capitalei ucrainene au fost interceptate.
Numeroase explozii puternice au fost auzite peste noapte în jurul capitalei ucrainene, potrivit presei ucrainene și internaționale.
Șase nave civile au sfidat Rusia și au traversat Marea Neagră
Șase nave civile au sparte blocajul de facto decretat de Rusia în Marea Neagră pentru cerealele din Ucraina.
Informația a fost publicată de presa ucraineană.
Astfel, navele Ams1, Sahin 2 și Yilmaz Kaptan, navigând dinspre Israel, Grecia și Turcia, au traversat Marea Neagră, comunicând deschis că au ca destinație Ucraina.
Ams1 și Sahin 2 au traversat strâmtoarea Bosfor, în timp ce Yilmaz Kaptan a navigat spre vest din nordul Turciei.
Pe 30 iulie, alte trei nave, Sealock, Bosphorus Queen și Afer au traversat Marea Neagră către porturi ucrainene.
Presa ucraineană: navele care au sfidat Rusia, vegheate din aer de un avion militar american
Toate cele șase vase s-ar afla sub autoritatea Turciei, chiar dacă navighează sub steagurile altor state.
Potrivit datelor de monitorizare a traficului naval, Ams1 avea ca destinație în data de 1 august portul ucrainean la Dunăre Izmail, care a fost atacat timp de mai multe ore de Rusia în noaptea de marți spre miercuri.
Kyiv Independent a relatat că navele care au traversat Marea Neagră au fost monitorizate pe parcursul tranzitului de un avion american anti-navă P8 și de o dronă de recunoaștere RQ-4.