O unitate militară a armatei ruse va fi staţionată permanent în regiunea Arctica începând din anul 2018, anunţă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de site-ul postului
Fox News.
"Procesul de construire şi echipare a unităţii militare din regiunea Arctica va fi definitivat până în anul 2018", a declarat Şoigu.
"Nu ascundem acest lucru de nimeni: practic, am finalizat construcţia unor baze militare în Arhipelagul Novosibirsk şi pe Insula Kotelni", a spus ministrul rus al Apărării.
"Am avut nevoie de tehnologie militară modernă pentru protejarea frontierelor în zona Arctica", a subliniat oficialul rus, precizând că în prima bază permanentă vor putea fi staţionaţi 150 de militari ruşi care vor avea o autonomie de 18 luni.
Kremlinul a anunţat din 2008 intenţia de a construi baze militare în Arctica, dar în prezent nu există militari staţionaţi în această regiune extremă.