Ministerul rus de externe a criticat recenta declaraţie a secretarului american de stat Hillary Clinton, care se referea la "ocuparea" Georgiei de către Rusia, calificând-l ca fiind fără niciun fundament.
"Secretarul de stat Clinton a folosit termenul 'ocupaţie' în acest context fără niciun motiv," arăta ministerul într-un comunicat. Se sublinia că nici un soldat rus nu este acum desfăşurat în Georgia, ci că unele "contingente militare " sunt în cele două regiuni separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.
Aceste două regiuni "s-au divizat de Georgia ca rezultat al agresiunii declanşată de regimul (preşedintelui Georgian Mihail) Saakaşvili," se arată în comunicat. "Sperăm ca partenerii noştri să ţină cont de această realitate obiectivă."
În cadrul unei vizite la Tbilisi, parte a unui turneu în cinci state din Europa de Est şi Caucaz, Clinton declara în cadrul unei conferinţe de presă cu Saakaşvili că "Statele Unite sunt fidele angajamentului pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei."
"Continuăm să cerem Rusiei să respecte angajamentul de încetare a focului din august 2008... inclusive sfârşitul ocupaţiei şi retragerea trupelor ruse din Osetia de Sud şi Abhazia la poziţiile lor anterioare conflictului", declara aceasta.
Antena3.ro