După cum informează diplomaţia de la Moscova pe site-ul său, lista rusă cuprinde numele unor cetăţeni americani implicaţi în torturarea deţinuţilor de la închisoarea Guantanamo, precum şi persoane acuzate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ruşi în străinătate.
"Cu regret, constatăm că partea americană a publicat numele cetăţenilor ruşi împotriva cărora se introduc sancţiuni financiare şi restricţii de viză. Punctul nostru de vedere principial faţă de acest gest neprietenesc este cunoscut - sub presiunea membrilor rusofobi ai Congresului SUA a fost dată o lovitură majoră relaţiilor bilaterale şi încrederii reciproce", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukaşevici, preluată de RIA Novosti.
Ministerul american de Finanţe a publicat vineri "lista Magnitski" care cuprinde nume de funcţionari ruşi vizaţi de sancţiuni economice şi de interdicţii de viză prevăzute în aşa-numita lege "Magnitski", adoptată în decembrie de autorităţile americane. Publicată pe site-ul ministerului menţionat, lista cuprinde 18 nume, dar nici un funcţionar de rang înalt.
Legea americană Magnitski îi vizează pe cetăţenii ruşi, care potrivit SUA, sunt implicaţi în moartea, în anul 2009, a juristului rus Serghei Magnitski, fost angajat al Fondului de investiţii Hermitage Capital, decedat în condiţii suspecte în arest preventiv, într-o închisoare din capitala rusă.
Lista americană conţine însă şi o parte secretă, a declarat vineri un reprezentant al Departamentului de Stat american, citat sâmbătă de RIA Novosti. Persoanele care figurează în această parte confidenţială vor avea de asemenea interdicţie de intrare în SUA, a precizat sursa menţionată.