Un
tribunal din Moscova a emis un mandat de arestare pe numele
controversatului om de afaceri rus Boris Berezovski, acuzat de
Parchet că a deturnat 13 milioane de dolari pentru cumpărarea unei
vile pe Coasta de Azur. Tribunalul a dat curs cererii Parchetului
general, care a recomandat arestarea lui Berezovski, refugiat, în
prezent, la Londra. Fostă eminenţă cenuşie a lui Boris Elţîn,
magnatul a căzut în dizgraţie, odată cu preluarea puterii de
către Vladimir Putin, în 2000. Berezovski este deja urmărit
în mai multe anchete în Rusia, pentru escrocherie şi
instigare la înlăturarea din funcţie a preşedintelui rus.
Miliardarul a obţinut azil politic în Marea Britanie, care a
respins cererile de extrădare emise de Moscova.