Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat un exerciţiu militar urgent pentru a testa capacitatea de luptă a aforţelor armate din vestul şi centrul teritoriului. Exerciţiile vor simula printre altele breşe de securitate şi ameninţări teroriste.
Ordinul surpriză va mobiliza trupele terestre, forţele aeriene, trupe aeropurtate şi cele din apărarea antiaeriană, a declarat ministrul Apărării rus, Sergey Shoigu.
Putin a dispus "testarea capacităţii de luptă a trupelor în situaţii de criză, care ameninţă siguranţa militară a ţării. De asemenea, vor fi exersate sceanrii antiteroriste, sanitar-epidemiologice sau tehnogenice", a spus Shoigu.
Potrivit Ministerului Apărării, manevrele militare care au început astăzi, ora 14.00 GMT, se vor desfăşura pâna la data de 3 martie, în două etape diferite.
Cea de-a doua etapă implică în exerciţiu o forţă opozantă, la care vor lua parte flotele aeriene nordice, inclusiv cea din Marea Baltică. Acestea vor desfăşura exerciţii de bombardament.
Presa occidentală a legat ultimele exerciţii militare din Rusia de situaţia instabilă din Ucraina şi consideră aceste manevre ca fiind intimidări. În replică, Moscova susţine că astfel de exerciţii au fost propuse de Putin din septembrie 2013, iar ele sunt absolut normale.