O navă specializată în transportul gazelor naturale, care este vizată de sancţiunile americane, pare să îşi transfere încărcătura rusească pe o altă navă în Marea Mediterană, o dovadă a măsurilor la care Moscova trebuie să recurgă pentru a evita sancţiunile americane, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Imaginile de pe satelit, arată că nava Pioneer, care vineri a fost sancţionată de autorităţile americane, este în prezent ancorată lângă o altă navă la o distanţă de aproximativ 30 de kilometri nord-est de portul egiptean Port Said. Acesta este un semnal că cele două nave efectuează operaţiuni de tip transfer al încărcăturii de pe o navă pe alta, o operaţiune rară pentru gazele naturale lichefiate.
Nava care preia încărcătura rusească este New Energy, un vas care nu este vizat de sancţiuni, potrivit TankerTrackers.com.
Încărcătura care este transferată este prima livrare de gaze naturale lichefiată de la Arctic LNG 2, cea mai nouă facilitate de export de gaze naturale a Rusiei, care a fost sancţionată de SUA anul trecut. Ca răspuns la sancţiunile americane, Moscova îşi pune la punct o flotă din umbră de nave specializate în transportul de gaze lichefiate, la fel cum a făcut cu tancurile folosite pentru transportul ţiţeiului şi altor produse rafinate.
La finele săptămânii trecute, SUA au majorat miza prin impunerea de restricţii pentru şapte transportatori de gaze lichefiate care au legătură cu Rusia, inclusiv Pioneer şi Ocean Speedstar Solutions, firma cu sediul în India care gestionează nava.
La rândul său, nava New Energy este administrată de firma Plio Energy Cargo Shipping începând din luna iunie şi anterior era bănuită că face parte din flota din umbră din cauza opacităţii cu privire la proprietarul său. Firma Plio Energy cu sediul din India a fost înfiinţată în data de 20 iunie, potrivit datelor furnizate de autorităţile din India.
După ce transferul gazelor lichefiate de pe o navă pe alta se va termina, vasul New Energy ar putea trece prin Canalul Suez spre Asia, unde ar pute găsi cumpărători dispuşi să cumpere gaze ruseşti. Bloomberg precizează că este o practică obişnuită pentru navele care transportă energie şi care este vizată de sancţiuni să îşi ascundă locaţia prin oprirea sau manipularea sistemului automatic de identificare.