Antena 3 CNN Externe Rusia ironizează Marea Britanie, după expulzarea diplomaților

Rusia ironizează Marea Britanie, după expulzarea diplomaților

1 minut de citit Publicat la 09:22 15 Mar 2018 Modificat la 09:22 15 Mar 2018
o_1c8k8ivee105b19ok1dq3mj61ich8.jpg

Ambasada Rusiei din Marea Britanie a încercat să persifleze expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi din Marea Britanie, ca represalii la otrăvirea cu un gaz neurotoxic a fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei), într-o postare miercuri seara pe Twitter, afirmând că Rusia 'nu se teme de frig', relatează RIA Novosti. 

'Temperatura relaţiilor ruso-britanice a scăzut la minus 23 de grade Celsius, dar nu ne temem de frig', scrie instituţia diplomatică rusă în mesajul său, pe care îl însoţeşte cu imaginea unui termometru în gheaţă. 

Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi şi îngheţarea contactelor bilaterale la cel mai înalt nivel cu Rusia, căreia i-a atribuit responsabilitatea pentru otrăvirea fostului spion rus pe teritoriul Marii Britanii, dar Moscova a denunţat aceasta ca pe o 'provocare brutală'. 

Theresa May a invocat în faţa parlamentului 'utilizarea ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit', calificând drept 'tragică calea aleasă' de preşedintele rus Vladimir Putin, care nu a răspuns cererii sale de a oferi explicaţii în acest caz. 

Dar mulţi experţi consideră că, având în vedere gravitatea faptelor invocate de Londra, sancţiunile anunţate miercuri de premierul britanic sunt ponderate. Nivelul de reacţie este chiar 'deosebit de slab', remarcă în acest sens Mathieu Boulegue, de la Chatham House din Londra, subliniind în special absenţa sancţiunilor financiare, potrivit AFP. 

Fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă în faţa unui centru comercial din Salisbury. În prezent, cei doi se află în stare critică. Un poliţist care le-a venit în ajutor este spitalizat de asemenea în stare gravă. 

În replică, Ministerul de Externe rus a denunţat o 'provocare brutală' şi a acuzat Londra că a 'făcut alegerea confruntării'. 'Măsurile noastre de răspuns nu se vor lăsa aşteptate', a ameninţat Moscova. 

Potrivit ediţiei de joi a ziarului Kommersant, care citează o sursă diplomatică, Rusia va răspunde cel mai probabil printr-o măsură similară de expulzare a unor diplomaţi britanici aflaţi la post în Federaţia Rusia. 

×
Etichete: Rusia Marea Britanie
x close