Ministerul finlandez al Apărării a anunțat că un avion militar rus este suspectat că a încălcat, luni dimineața, spațiul aerian al țării membre NATO în zona Golfului Finic, relatează Agerpres, care citează AFP.
Evenimentul vine în contextul în care relațiile dintre Finlanda și Rusia s-au tensionat considerabil după aderarea acestei țări nordice la NATO anul trecut.
Potrivit unui comunicat al ministerului de la Helsinki, avionul rus a rămas circa două minute în spațiul aerian finlandez, în largul orașului Loviisa și la o profunzime de circa 2,5 km în teritoriului țării.
"Tratăm cu toată seriozitatea această suspiciune de încălcare teritorială. A fost declanșata o anchetă", a declarat ministrul finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, citat în comunicat.
Paza de coastă finlandeză va desfășura o anchetă şi va informa populația, odată investigația terminată, potrivit documentului.
Rusia a mai încălcat spațiul aerian al Finlandei și a semnalat că vrea să schimbe unilateral frontiera comună
Cel mai recent incident de frontieră ruso-finlandez datează de la sfârșitul lunii mai.
Atunci, Finlanda şi Lituania au cerut Moscovei să dea explicații cu privire la proiectul său de a modifica unilateral frontiera maritimă cu cele două țări, după apariția publică a unui proiect de rezoluție în acest sens al Ministerului rus al Apărării.
Potrivit Ministerului finlandez Apărării, precedenta încălcare a spațiului aerian de către Rusia datează din august 2022.
La fel ca și acum, două avioane de vânătoare ruse au pătruns, atunci, în zona Golfului Finic.
Finlanda şi-a închis frontiera terestră cu Rusia în decembrie 2023, guvernul de la Helsinki acuzând Moscova că organizează sosirea de migranți ilegali pentru a destabiliza țara nordică.
Foto: aparat militar rus Suhoi Su-57