Antena 3 CNN Externe Rusia confirmă că va fi afectată de recesiune

Rusia confirmă că va fi afectată de recesiune

2 minute de citit Publicat la 15:56 15 Dec 2008 Modificat la 15:56 15 Dec 2008
Rusia confirmă că va fi afectată de recesiune
Rusia se îndreaptă spre recesiune, a declarat viceministrul rus al Economiei, Andrei Klepaci. întrebat dacă Rusia va fi afectat de recesiune, acesta a replicat: ?Deja a început. Mă tem că nu se va încheia în următoarele două trimestre. O cădere masivă a început în octombrie şi, de asemenea, vor fi căderi în noiembrie-decembrie?.
În mod normal, recesiunile sunt declarate după două trimestre de creştere negativă.
Oficialul rus a mai precizat că creşterea economică pe 2008 va fi mai mică decât estimarea de 6,8 procente. Rusia, ce se bazează pe industria sa metalurgică şi petrolieră, a fost lovită puternic de căderea preţului la petrol. În anul 2007, pe fondul cotaţiilor crescânde ale petrolului şi metalelor, economia sa a crescut cu 8,1 %
Pieţele bursiere ruse au scăzut dramatic în ultimele luni, iar Banca centrală a cheltuit miliarde de dolari în încercarea de a susţine rubla.
Producţia industrială a scăzut în luna noiembrie pentru prima dată din 2003, dar cifrele exacte vor fi date publicităţii luni. Banca Centrală rusă a cheltuit un sfert din rezervele sale, 161 miliarde dolari, din luna august şi până acum pentru a opri declinul rublei, scrie Bloomberg. Investitorii interni şi externi au scos din ţară circa 211 miliarde dolari, estimează BNP Paribas SA , după ce preţul petrolului Urals a căzut 64 procente, piaţa creditelor a îngheţat, iar Rusia a avut un război de cinci zile cu Georgia.
În plus, surplusul bugeat a căzut cu 11 miliarde dolari luna trecută pe fondul căderii colectării taxelor. Energia contează pentru un procent de 73% la exporturile ruse în afara CSI.
?Sper ca în viitorul apropriat guvernul să slăbească rubla?, declara Viktor Vekselberg, miliardarul partener în compania petrolieră TNK-BP. Părerea sa este susţinută de numeroşi analişti care văd în aceasta unica soluţie de a întoarce banul în economie.
Premierul Vladimir Putin promitea în decursul conferinţei sale de la începutul lunii că nu vor exista fluctuaţii puternice ale rublei. Oricum acesta şi preşedintele Medvedev încearcă să evite o reluare a crizei din 1998, când guvernul a devalorizat rubla cu 70 procente şi a făcut 40 de miliarde dolari datorii.
Devalorizarea în tandem cu preţul mare la petrol au deschis calea boomului economic al Rusiei din ultimii ani, cu ruşii ce profitau de rata bună de schimb la export. În anul 2000, economia a crescut cu 10 procente. De data aceasta însă recesiunea globală va însemna că vor fi greu de găsit consumatori pentru bunuri ruseşti, atât în Rusia, cât şi în afară, chiar dacă preţurile scad.
Oricum analiştii apreciază că există riscul ca dacă rubla cade mai mult, inflaţia accelerată din anii 90 să reapară, iar combinată cu salariile neplătie şi şomajuş să ducă la sufocarea cheltuielilor.
Antena3.ro

×
x close