“Amploarea și natura clar agresivă a exercițiilor Sea Breeze nu corespund obiectivelor reale de securitate din Regiunea Mării Negre. Acestea cresc riscul incidentelor neintenționate. De asemenea, încurajează sentimentele militariste la Kiev”, se arată într-un mesaj al ambasadei postat pe Twitter.
“Îndemnăm SUA și pe aliații săi să abandoneze practica operațiunilor militare în Marea Neagră”, au precizat reprezentanții ambasadei.
Manevrele sunt prevăzute să aibă loc în perioada 28 iunie - 10 iulie şi vor implica 5.000 de militari şi aproximativ 40 de nave din 32 de ţări. La aceste exerciţii vor participa Ucraina, SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Letonia, precum şi ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, declarase anterior că NATO îşi intensifică activitatea militară în Marea Neagră şi creşte numărul exerciţiilor comune cu Ucraina.
"Toate acestea nu contribuie la reglementarea situaţiei din Ucraina", a afirmat Zaharova, citată de RIA Novosti. Ea se referea la conflictul din Donbas, unde separatişti proruşi - sprijiniţi de Moscova - luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov, a acuzat NATO că, sub acoperirea exerciţiilor Sea Breeze, intenţionează să furnizeze Ucrainei armament modern care va intra în dotarea armatei ucrainene şi a formaţiunilor paramilitare naţionaliste ce luptă în Donbas de partea Kievului.
Marți, pe 22 iunie, Departamentul de Stat al SUA a anunțat că Flota a șasea din cadrul US Navy va participa la exercițiul Sea Breeze-2021, pe care SUA îl vor desfășura împreună cu Ucraina în Marea Neagră.
La manevre este planificată participarea a aproximativ 40 de nave de luptă. La acestea vor lua parte aliați ai SUA din cadrul NATO, precum și state partenere.
Anterior, partea rusă a anunțat că va urmări cu atenție pregătirea și desfășurarea exercițiului Sea Breeze-2021, care va avea loc în perioada 28 iunie - 10 iulie.
Sea Breeze este un exercițiu militar multinațional care se desfășoară în Ucraina din 1997 în conformitate cu Memorandumul de înțelegere și cooperare din 1993 în domeniul apărării și al relațiilor militare dintre Departamentul Apărării al SUA și Ministerul Apărării din Ucraina.
Exercițiile sunt coorganizate de Ucraina și Statele Unite.
Rusia a efectuat în această regiune mai multe exerciții militare în ultimele luni, inclusiv prin desfășurarea temporară a peste 100.000 de soldați la frontierele ucrainene și în Crimeea în aprilie, o demonstrație de forță ce a provocat tensiuni mari cu Occidentul.
În 2018, Moscova a reținut trei nave de război ucrainene și a capturat 24 marinari, care încercau să pătrundă în Marea Azov, la care au acces ambele țări.
Acesta a fost primul incident armat direct între cele două țări vecine.