Rusia va face apel la comunitatea internaţională să împiedice remilitarizarea Georgiei, a anunţat Ministerul rus de Externe. La Geneva, pe 28 ianuarie, va începe o nouă rundă de discuţii despre Transcaucaz, lansate după războiul Rusiei cu Georgia in 2008. În acestea mai sunt implicate republicile separatiste din Georgia, Osetia de Sud şi Abhazia, recunoscute de Rusia ca state independente.
"Este necesară o soluţie pentru chestiunea remilitarizării Georgiei şi restabilirea potenţialului său militar ofensiv, ce poate duce pe termen lung la escaladarea situaţiei din Transcaucaz cu consecinţe neprevizibile pentru statele şi popoarele din regiune," arăta un comunicat rus.
Discuţiile sunt susţinute de ONU, UE şi OSCE.
"Toate părţile responsabile în relaţiile internaţionale ar trebui să înţeleagă caracterul malign al politicilor standardelor duble în privinţa Georgiei, în special cu privire la livrările secrete de arme moderne şi echipament militar".
Ministerul rus a arătat că Moscova va cere Georgiei, Abhaziei şi Osetiei de Sud să semneze un acord pentru nefolosirea forţei.
"Pe fondul retoricii militare continue din partea Tbilisi, apelurile pentru restabilirea unităţii teritoriale a Georgiei prin orice mijloace, creşterea prezenţei militare georgiene şi a manevrelor lângă graniţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, chestiunea oferirii de garanţii de securitate pentru Suhumi şi Ţhinvali devine şi mai importantă"
Antena3.ro