Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că nu anticipează o invazie a forţelor ruse pe teritoriul Ucrainei decât dacă se ajunge la "vărsări masive de sânge", menţionând că este "absolut firesc" demersul autorităţilor ucrainene de a restabili ordinea în estul acestei ţări.
Băsescu a fost întrebat despre situaţia din zona estică a Ucrainei, unde au loc mişcări de stradă, unde crede că se va ajunge.
"Depinde cât de departe se va merge, sigur, existenţa masivă a trupelor Federaţiei Rusiei la frontiera de est şi de sud-est a Ucrainei încurajează ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei. Mai mult decât atât, apariţia din nou a soldatului neidentificabil, dar foarte bine instruit pune un mare semn de întrebare asupra implicării Federaţiei Rusiei în interiorul Ucrainei, nu numai cu armata ca mijloc de presiune la frontieră. Se pare că este un scenariu al destabilizării pentru Ucraina de est, eu nu anticipez o invazie decât dacă se ajunge la vărsări masive de sânge. Dar sigur că, pe de altă parte, Kiev-ul nu mai poate tolera situaţia, preşedintele interimar ucrainean a trimis forţele de ordine în est să restabilească ordinea de drept, ordinea în stat, să scoată insurgenţii din instituţiile statului, ceea ce este absolut firesc", a susţinut şeful statului.
El a amintit că Federaţia Rusă a intervenit pe teritoriul său, în mod similar cu situaţia Ucrainei, cu toate forţele împotriva republicii autonome cecene.