Rusia este pregătită să reia cooperarea cu SUA, însă doar pe baza egalitate, a anunţat marţi Ministerul rus de Externe, relatează agenţia rusă
Sputnik. "Şefii diplomaţiilor (rusă şi americană) au avut o întrevedere sinceră şi extinsă asupra unei game largi de probleme de interes mutual", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe publicat la finalul unei întrevederi, la Soci, între Serghei Lavrov şi John Kerry.
"Serghei Lavrov a subliniat că Moscova nu este responsabilă de criza actuală din relaţiile sale cu Washingtonul. Rusia este pregătită pentru o cooperare constructivă cu Statele Unite atât pe plan bilateral, cât şi pe scena internaţională, unde ţările noastre poartă o răspundere specială pentru securitatea şi stabilitatea la nivel global", se poate citi în comunicat.
Cooperarea între cele două ţări "este posibilă doar pe bază de egalitate şi dreptate", fără încercări de dictat sau coerciţie", dă asigurări diplomaţia rusă.