Antena 3 CNN Externe Rusia AMENINŢĂ ţările europene

Rusia AMENINŢĂ ţările europene

<1 minut de citit Publicat la 13:02 28 Iun 2014 Modificat la 13:02 28 Iun 2014
rusia.jpg
Foto: Agerpres/Tanjug
Compania rusă Gazprom ar putea impune "restricţii" ţărilor europene în cazul în care acestea ar livra Ucrainei gaz importat din Rusia, avertizează preşedintele companiei, Aleksei Miller, citat de presa rusă.
"În mod normal, nu se poate efectua o schimbare a direcţiei fluxului în gazoduct. Dar, dacă vom depista vreo redirecţionare a fluxului de gaze la staţii de măsurare a parametrilor fluxului din Europa, am putea impune restricţii", a avertizat Miller, citat de Moscow Times şi de Itar-Tass.
Rusia a sistat livrările de gaze către Ucraina la jumătatea lunii iunie, în contextul restanţelor acumulate de Kiev, al neînţelegerilor privind tarifele şi pe fondul semnării de către ucraineni a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Livrările de gaz rusesc spre UE, prin Ucraina, nu sunt afectate.
Însă Ucraina a propus Comisiei Europene să importe din ţări europene gaz livrat direct acestora de către Rusia.
În aprilie, Ucraina a semnat un contract cu Slovacia prin care Kievul ar primi gaz rusesc printr-o conductă abandonată care ar urma să fie reabilitată.
 

×
x close