Antena 3 CNN Externe Rusia amenință statele din Occident cu "scăderea relațiilor diplomatice"

Rusia amenință statele din Occident cu "scăderea relațiilor diplomatice"

Rusia amenință statele din Occident cu "scăderea relațiilor diplomatice"
Ministerul rus de Externe. Sursă foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Iun 2024   •   14:24

Moscova evaluează o posibilă scădere a nivelului relațiilor sale diplomatice cu Occidentul, invocând o implicare tot mai mare a Statelor Unite și a aliaților lor în războiul din Ucraina, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, autoritățile ruse încă nu au luat o decizie în acest sens.

"Problema reducerii nivelului relațiilor diplomatice este o practică standard pentru statele care se confruntă cu manifestări neprietenoase sau ostile", a declarat  purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre posibilitatea unei astfel de acțiuni.

"Din cauza implicării tot mai mari a Occidentului în conflictul din Ucraina, Federația Rusă nu poate să nu ia în considerare diverse opțiuni pentru a răspunde unei astfel de intervenții occidentale ostile în criza ucraineană", a continuat el.

Anterior, într-un interviu acordat cotidianului Izvestia, ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a spus că țara sa nu exclude o scădere a nivelului relațiilor diplomatice cu unele țări occidentale, în cazul în care acestea nu-și vor schimba abordarea "rusofobă" în relațiile lor Moscova.

Afectate după anexarea Crimeei în 2014, relațiile dintre Rusia și Occident s-au deteriorat și mai mult după ce trupele Moscovei au invadat Ucraina, în februarie 2022.

Rusia susține că desfășoară în Ucraina o "operațiune militară specială", în timp ce Kievul și aliații săi vestici acuză că este vorba despre o agresiune imperialistă, menită să repună Rusia în ecuația globală de putere cel puțin la nivelul la care era fosta URSS.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Marile publicații americane cer retragerea lui Biden din cursa prezidențială SUA
x close