Antena 3 CNN Externe Rusia amenință din nou țările NATO de pe flancul estic. Narîșkin: „Polonia și statele baltice vor suferi primele”

Rusia amenință din nou țările NATO de pe flancul estic. Narîșkin: „Polonia și statele baltice vor suferi primele”

R.K.
1 minut de citit Publicat la 14:24 15 Apr 2025 Modificat la 18:09 15 Apr 2025
profimedia-0911813523
Șeful spionajului rusesc, Serghei Narîșkin. Foto: Profimedia Images

Șeful spionajului rusesc, Serghei Narîșkin, amenință din nou țările NATO de pe flancul estic. Acesta spune că serviciile de securitate ale Rusiei și Belarusului sunt pregătite să acționeze proactiv, acuzând o „escaladare” crescută din partea Europei cu privire la Ucraina.

Narîșkin a amenințat „Polonia și statele baltice” care ar fi primele „care ar avea de suferit”, potrivit unei declarații preluate de presa rusă de stat.

Potrivit lui Narîșkin, în cazul unui atac asupra Rusiei sau Belarusului, Rusia va riposta împotriva NATO în ansamblu, dar Polonia și statele baltice vor suferi primele. Declarațiile au fost făcute după întâlnirea sa cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko la Minsk.

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei a fost rugat să evalueze situația din regiunea, având în vedere „retorica agresivă a Poloniei”, a statelor baltice și militarizarea în jurul granițelor Rusiei și Belarusului.

„Polonia și statele baltice sunt deosebit de agresive, mai ales în cuvinte, agitând armele”, a spus Serghei Naryshkin. „Polonia a mers atât de departe încât și-a declarat planurile de a instala aproximativ 2 milioane de mine antitanc de-a lungul granițelor” cu Belarus și regiunea Kaliningrad și „și-ar dori, așteaptă și speră foarte mult să obțină arme nucleare din Statele Unite”, a spus el.

„Acest lucru pare foarte trist, desigur. Ei nu pot vedea că dezvoltarea activității militare în apropierea granițelor Rusiei și Belarusului a devenit unul dintre factorii și cauzele actualei crize mari, acute și foarte periculoase de pe continentul european", a spus șeful SVR.

„Ar trebui să înțeleagă, deși nu își dau seama încă, că în cazul unei agresiuni din partea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord împotriva statului Uniunii, cu siguranță vor fi provocate pagube întregului bloc NATO. Primii care vor suferi vor fi purtătorii unor astfel de idei în cercurile politice ale Poloniei și ale statelor baltice", a adăugat Serghei Narîșkin.

Țările NATO care se învecinează cu Rusia își fortifică în prezent frontierele pe fondul escaladării tensiunilor.

×
x close