Antena 3 CNN Externe Rusia ameninţă că va ataca Cehia şi Polonia

Rusia ameninţă că va ataca Cehia şi Polonia

1 minut de citit Publicat la 23:42 19 Feb 2007 Modificat la 23:42 19 Feb 2007
Rusia ameninţă că va ataca Cehia şi Polonia
Cehia şi Polonia riscă un atac din partea Rusiei, în cazul în care acceptă să găzduiască baze anti-rachetă. Avertismentul vine din partea unui general de la Moscova, care afirmă că Rusia şi-ar putea relua producţia de rachete în cazul în care se va ajunge la instalarea controversatului scut dorit de Statele Unite. Şeful Forţei Strategice de Rachete de la Moscova a adoptat o poziţie foarte fermă în legătură cu intenţia Washingtonului de a instalare a scutului anti-rachetă pe teritoriul celor două state europene.

?Dacă guvernele Poloniei şi Cehoslovaciei, pardon, Republicii Cehe, iau o asemenea decizie, deşi sunt în curs o serie de consultări, şi sunt create condiţii de prevenire, Forţa Strategică va fi capabilă să transforme aceste facilităţi în ţinte?, a declarat Nikolai Solotsov, comandantul Forţei Strategice de Rachete. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat deja că nu crede în justificările americanilor care au afirmat că scutul anti-rachetă din Europa este destinat prevenirii unui atac din partea Iranului.

Liderul de la Kremlin a declarat de altfel că Rusia va trece la măsuri de represalii. Generalul rus spune şi el că mişcarea la care lucrează acum americanii va tulbura echilibrul strategic. Solovtsov a avertizat, de pe altă parte, că Rusia ar putea dezvolta o nouă generaţie de rachete cu rază medie de acţiune, în următorii 5 sau şase ani. Declaraţiile oficialilor ruşi survin după ce Washington-ul a cerut în ianuarie Cehiei şi Poloniei să pemită instalarea pe teritoriul lor a unor baze anti-rachetă. Solicitarea a provocat şi proteste populare în Cehia şi Polonia.

Antena 3

×
x close