Atacul, care a fost dezvăluit de societatea de securitate cibernetică Trend Micro, cu sediul în Japonia, a aparţinut organizaţiei ''Operation Pawn Storm'', un grup de piraterie informatică aflat în căutare de informaţii politice şi economice.
Atacul a fost confirmat de către OVV: ''Noi l-am detectat şi nu avem nici o dovadă că el a reuşit'', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a biroului pentru securitate, Sara Vernooij.
''Nu pot preciza de către cine şi cum a fost efectuat atacul", a adăugat ea.
Conform Trend Micro, ''Operation Pawn Storm'' este probabil format din ''spioni ruşi'' şi vizează ''cel puţin din 2007'' instituţii guvernamentale şi personalităţi publice. Ei au luat drept ţinte Casa Albă, opozanţi ruşi, activişti ucraineni şi numeroase guverne europene.
Potrivit anchetei internaţionale privind prăbuşirea avionului, anchetă coordonată de către OVV, o rachetă de tip BUK de fabricaţie rusească a fost utilizată pe 17 iulie 2014 pentru a doborî Boeingul 777 al companiei Malaysia Airlines.
Ancheta nu i-a identificat pe vinovați — nu aceasta este sarcina sa — dar directorul OVV a sugerat că racheta a fost trasă dintr-o zonă controlată de către separatiștii proruși. Tragedia a costat viața a 298 de persoane, dintre care majoritatea erau olandezi.