Antena 3 CNN Externe Rusia a lovit cu o rachetă hipersonică în zona unei baze din vestul Ucrainei, unde s-ar afla avioane F-16. Anunțul Kievului

Rusia a lovit cu o rachetă hipersonică în zona unei baze din vestul Ucrainei, unde s-ar afla avioane F-16. Anunțul Kievului

A.I.
1 minut de citit Publicat la 15:35 07 Oct 2024 Modificat la 15:38 07 Oct 2024
avion f16- getty
Atacul asupra bazei militare din vestul Ucrainei vine după ce Olanda a anunțat că va livra Kievului alte aparate vânătoare F-16. Sursa foto: Getty Images

O rachetă hipersonică rusească a lovit, luni dimineață, în zona bazei aeriene ucrainene Starokosteantîniv, relatează Agerpres, care menționează că autoritățile de la Kiev au anunțat acest atac.

Starokosteantîniv se află în regiunea Hmelniţki din vestul Ucrainei.

Anunțul atacului vine la scurt timp după ce ministrul Apărării din Olanda a spus că țara sa va livra Kievului alte avioane militare F-16 în lunile viitoare.

Ucraina a recepționat un lot de avioane F-16 în această vară, după ce a cerut insistent aliaților occidentali acest tip de aparate.

Kievul păstrează strict secrete locurile unde sunt staționate acestea, pentru a le proteja de loviturile cu rachete cu rază lungă ale Rusiei.

Forțele aeriene ucrainene, care dezvăluie rar daunele aduse de ruși obiectivelor militare, nu au precizat dacă lovitura de luni a provocat pagube la Starokosteantîniv.

Guvernatorul Serghei Tiurin a menționat că atacul rusesc nu s-a soldat cu victime civile sau cu avarii la infrastructura critică.

Într-o altă evoluție a conflictului ruso-ucrainean, forțele aeriene ale Kievului au comunicat că două rachete hipersonice rusești Kinjal au fost doborâte în regiunea Kievului. 

Fragmente ale rachetelor au căzut în trei cartiere din oraș, dar nu au fost raportate pagube majore sau victime, după cum au declarat autoritățile locale.

Apărarea antiaeriană ucraineană mai precizat că a doborât 32 de drone rusești, în timp ce alte 37 de aparate fără pilot au dispărut de pe radarele militare, ceea ce înseamnă, de regulă, că au fost dezactivate de sistemele de război electronic.

×
x close