Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnologii, scrie Politico.
„Văd exemplele din România, dar și din alte părți, că [rușii] chiar au spart codul despre cum să influențeze alegerile”, a declarat Kallas la evenimentul P28 al Politico marți seara.
Întrebată despre influența noilor tehnologii asupra democrației, Kallas a răspuns că este „foarte îngrijorată”.
„Democrația se bazează pe încredere, iar dacă nu mai poți avea încredere în alegeri, atunci cum poți avea încredere în rezultat?”, a întrebat ea.
Kallas a susținut că metodele actuale de a decide dacă alegerile pot fi considerate libere și corecte sunt învechite și nu iau în considerare noile tehnologii utilizate pentru a influența alegerile. „Cred că ar trebui să luăm asta foarte în serios”, a spus ea.
Curtea Constituțională a publicat, vineri seara, motivarea deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, decizie luată în aceeași zi. Potrivit documentului obținut de Antena 3 CNN, alegerile au fost anulate pentru că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele”. Judecătorii spun că a fost „distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali”.
Departamentul de Stat al SUA a reacționat după decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale, declarând sprijin pentru poporul român și încredere în instituțiile și procesele democratice ale țării, inclusiv în investigațiile privind „influența străină malefică”.