Antena 3 CNN Externe Rusia a bombardat Kievul peste noapte. Sunt zeci de victime. Moscova promisese răzbunare pentru atacul asupra unui liceu din Lugansk

Rusia a bombardat Kievul peste noapte. Sunt zeci de victime. Moscova promisese răzbunare pentru atacul asupra unui liceu din Lugansk

A.I.
3 minute de citit Publicat la 09:05 24 Mai 2026 Modificat la 12:16 24 Mai 2026
Kiev atac rusia
Atac masiv al Rusiei la Kiev. Sursă foto: X / Mario Nawfal

Rusia a bombardat intens Kievul și alte regiuni ucrainene în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând cel puțin patru persoane și rănind alte câteva zeci, potrivit unui bilanț actualizat. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat duminică bombardamentele ruseşti care au avut loc în cursul nopţii, în care Kievul a fost ţinta principală şi în care Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreşnik, informează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE 11:45 – Volodimir Zelenski l-a acuzat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că vizează clădiri rezidenţiale.

"Putin nici măcar nu poate rosti cuvântul «victorie», dar continuă să lovească clădiri rezidenţiale cu rachetele sale", a afirmat Zelenski într-un mesaj pe canalul său de Telegram, relatând despre efectele bombardamentului.

Astfel, Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a folosit o rachetă cu rază medie de acţiune Oreşnik, cu capacitate nucleară, împotriva Ucrainei.

"Trei rachete ruseşti au lovit o infrastructură de alimentare cu apă, o piaţă a ars, zeci de clădiri rezidenţiale au fost avariate, mai multe şcoli obişnuite au fost distruse, iar el (n.r.: preşedintele rus, Vladimir Putin) şi-a lansat racheta Oreşnik împotriva lui Bila Ţerkva. Sunt cu adevărat nebuni", a spus Zelenski în mesajul său, conform France Presse. 

Ştire iniţială: Loviturile nocturne vin la câteva zile după un atac ucrainean letal asupra unui liceu dintr-o regiune ocupată de Rusia, pentru care președintele rus Vladimir Putin promisese un răspuns militar, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Raidul aerian a implicat zeci de rachete balistice, rachete de croazieră și drone.

În Kiev, puternic afectat, doi oameni au murit şi 56 au fost răniţi, după cum a anunţat primarul Vitali Kliciko pe Telegram.

Alte două persoane au fost ucise de loviturile rusești în apropierea capitalei ucrainene, alte nouă fiin rănite, "între care un bebeluş care nu are nici măcar un an de viaţă", a declarat şeful administraţiei regionale, Mikola Kalaşnik.

O școală a fost lovită în districtul Șevcenkivski al capitalei, iar o lovitură în apropierea unei alte școli a dus la blocarea intrării într-un adăpost unde se refugiaseră locuitorii.

Jurnaliștii AFP din Kiev au auzit mai multe serii de explozii care au zguduit clădirile și au văzut trasoare pe cerul întunecat. De asemenea, au auzit focuri de mitralieră, probabil în încercarea de a doborî o dronă care survola centrul orașului.

Atacul Moscovei a fost anticipat la Kiev

Cu câteva ore mai devreme, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Ambasada SUA la Kiev își exprimaseră îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui atac aerian rusesc iminent.

"Observăm semne de pregătiri pentru un atac combinat pe teritoriul ucrainean, inclusiv Kiev, care implică diverse tipuri de arme, inclusiv racheta cu rază intermediară de acțiune Oreșnik", a avertizat sâmbătă președintele Zelenski, îndemnând populația să "acționeze responsabil" și să se adăpostească în caz de alertă.

Ambasada SUA la Kiev a primit, de asemenea, "informații privind un atac aerian potențial semnificativ care ar putea avea loc în orice moment", potrivit unei declarații de pe site-ul său web.

Armata rusă a desfășurat anul trecut racheta hipersonică Oreșnik, cu capacitate nucleară, în Belarus. Această țară, aliată a Moscovei, se învecinează cu trei state membre NATO și ale Uniunii Europene - Polonia, Lituania și Letonia - precum și cu Ucraina.

Moscova a folosit deja racheta Oreșnik de două ori de la începutul invaziei sale în Ucraina: în noiembrie 2024 împotriva unei uzine militare și în ianuarie 2026 împotriva unei fabrici de avioane din vestul Ucrainei, în apropierea granițelor Alianței Atlantice. 

În ambele cazuri, rachetele au fost lansate fără focoase nucleare.

Alertă de raid aerian în toată Ucraina

O alertă de raid aerian a fost declanșată în toată Ucraina, în urma informațiilor privind atacul rus iminent.

În centrul țării, loviturile aeriene rusești au rănit cel puțin șapte persoane în regiunea Dnipropetrovsk și 11 în regiunea Cerkașî, potrivit autorităților regionale.

Putin a promis un răspuns militar după un atac cu drone ucrainene, efectuat în noaptea de joi spre vineri, asupra clădirii unei unități de învățământ din Starobilsk, în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, ocupată de Moscova.

Atacul ucrainean a ucis cel puțin 18 oameni și a făcut peste 40 de răniți.

Kievul a negat că ar fi vizat obiective civile și a susținut că a lovit o unitate de drone rusești staționată în regiune.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close