Update 17.00 - Un nou bilanţ al autorităţilor locale, arată că bordul aparatului se aflau 45 de persoane, dintre care 44 au decedat, a precizat o sursă din poliţia locală. În avion se aflau 45 de persoane, respectiv 37 de pasageri şi opt membri ai echipajului.
Avion prăbuşit în Rusia. 36 de persoane au murit, miercuri, după ce un avion Yak-42 s-a prăbuşit după decolare în apropierea oraşului rus Yaroslavl. Aparatul de zbor s-a prăbuşit la ora locală 16.05 (15.05, ora României).
Potrivit poliţiei regionale, în aparatul concepţie sovietică se afla echipa de hochei Lokomotiv Yaroslavl, informează
AFP.
"La bord erau probabil 37 de persoane, iar 36 au murit, inclusiv patru membri ai echipajului. O persoană este rănită", a declarat Elena Smirnih, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.
Avionul decolase spre Capitala Belaruslui, Minsk, unde echipa de hochei Lokomotiv Yaroslavl avea un meci, şi s-a prăbuşit la doi kilometri de aeroportul Tulocina din Iaroslavl.
Potrivit site-ului Ligii Continentale de Hochei, antrenorul echipei este canadian, iar Lokomotiv are şi un jucător suedez, trei cehi şi un slovac. Autorităţile ruse nu au publicat numele persoanelor care erau la bord. Echipa Lokomotiv Yaroslavl a terminat campionatul precedent pe locul trei în Rusia.