"Bugetul Ministerului Apărării pentru 2009 şi pentru perioada 2010-2011 are ca obiectiv crearea a unei noi armate pentru secolul 21?, arăra viceministrul Apărării, Liubov Kudelina .
Astfel, pentru acest an sunt prevăzuţi 38,3 miliarde dolari, o sumă identică pentru anul următor şi circa 41 miliarde dolari pentru 2011, arăta Kudelina într-un interviu pentru ziarul militar Krasnaia Zvezda .
Cheltuielile militare nu vor depăşi 3% din PIB, urmând astfel a se situa la 2,7 procente în 2009, comparativ cu 2,6 în 2008.
În altă ordine de idei, Rusia a vândut anul trecut arme în valoare de 8,35 de miliarde de dolari. Suma a fost anunţată de preşedintele Dmitri Medvedev, care a notat că acesta este un record postsovietic, dar a cerut sporirea şi pe mai departe a vânzărilor şi căutarea de noi pieţe.
Antena3.ro