Antena 3 CNN Externe S-a aflat de ce s-au luptat rușii timp de trei luni să captureze Mariupol

S-a aflat de ce s-au luptat rușii timp de trei luni să captureze Mariupol

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:35 28 Mai 2022 Modificat la 13:35 28 Mai 2022
Mariupol @pravda_eng
Sursa foto: Twitter @pravda_eng

Un purtător de cuvânt al portului a declarat pentru agenția TASS că vasul va încărca 2.700 de tone de metal înainte de a se deplasa spre orașul rus Rostov pe Don.

Oficialul local nu a precizat unde a fost produs metalul transportat.

Kievul a calificat operațiunea drept furt.

Liudmila Denisova, Avocatul Poporului din Ucraina, a scris pe Telegram că acest transport echivalează cu un jaf comis de Rusia.

"Continuă jafurile în teritoriile ocupate temporar în Ucraina. După furtul de cereale ucrainene, ocupanții au recurs la furtul de produse metalice din Mariupol", a comentat ea.

Vineri, cel mai mare producător de oțel din Ucraina, Metinvest, s-a declarat "îngrijorat" de faptul că Rusia ar putea recurge la "piraterie", folosind mai multe nave blocate la Mariupol pentru a încărca produse metalurgice aparținând grupului.

Rusia a preluat recent controlul total la Mariupol, după ce peste 2.400 de luptători ucraineni s-au predat la oțelăria Azovstal.

Rușii au anunțat la mijlocul acestei săptămâni că portul a fost deminat și a fost deschis din nou pentru navele comerciale.

×
x close