Rumiana Jeleva a precizat că a demisionat din funcţia de ministru de externe al Bulgariei şi a renunţat la candidatura pentru un post la Bruxelles pentru că onestitatea i-a fost pusă la îndoială. Imediat, oficialii de la Sofia au înlocuit-o cu Kristalina Gheorghieva, care deţine funcţia de vicepreşedinte al Băncii Mondiale.
Fosta candidată a Bulgariei pentru viitoarea Comisie Europeană a fost acuzată de către comisia de specialitate a legislativului comunitar că nu a făcut publice acţiunile pe care le deţine la o firmă bulgară de consultanţă.
Argumentele bulgăroaicei nu i-au convins pe parlamentarii care au participat la dezbateri iar surse de la Bruxelles spuneau că oficialii din comisia care au audiat-o pe Jeleva intenţionau oricum să îi dea aviz negativ.
?A reacţionat absolut inaceptabil. A avut reacţii extrem de nervoase. Şi, în ceea ce priveşte dezvoltarea internaţională şi ajutorul umanitar, am rămas cu impresia că nu avea habar despre ce vorbea? a declarat Martin Schultz, liderul socialiştilor din Parlamentul European.
Imediat după nominalizarea din noiembrie, anul trecut, Jeleva a fost considerată de presa occidentală drept ?veriga slabă? a propunerilor pentru cabinetul condus de Jose Manuel Barroso. Pe lângă problemele din declaraţia de avere, jurnaliştii suspectează şi că soţul ei are relaţii cu lumea interlopă bulgară.
Antena 3