
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat, duminică, că zilele următoare, în care vor avea loc negocierile SUA-Rusia în Arabia Saudită, vor fi decisive pentru a evalua seriozitatea președintelui rus, Vladimir Putin, în privința păcii din Ucraina, în contextul în care oficiali americani se deplasează în Arabia Saudită pentru discuții cu reprezentanți ruși, potrivit CBS.
Oficialul american a atenuat îngrijorările europenilor cu privire la excluderea din negocierile dintre Rusia şi Statele Unite, afirmând într-un interviu acordat CBS că procesul de negociere nu a început încă cu adevărat.
Oficialii americani au înmânat oficialilor europeni un chestionar în care se cere să precizeze, printre altele, câte trupe ar putea contribui la aplicarea unui acord de pace. Dar niciun aliat european nu a fost invitat în Arabia Saudită, unde se aşteaptă ca oficialii ruşi şi americani să înceapă discuţiile la începutul săptămânii cu privire la încheierea războiului din Ucraina.
„Preşedintele Trump a vorbit cu Vladimir Putin săptămâna trecută şi, în cadrul discuţiei, Vladimir Putin şi-a exprimat interesul pentru pace, iar preşedintele şi-a exprimat dorinţa de a vedea sfârşitul acestui conflict într-un mod care să fie durabil şi care să protejeze suveranitatea Ucrainei”, a declarat Rubio la emisiunea «Meet the Press» de la CBS.
„Acum, evident, trebuie să urmeze acţiunile, aşa că următoarele câteva săptămâni şi zile vor stabili dacă este serios sau nu. Până la urmă, un apel telefonic nu face pace."
Trimisul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, şi consilierul pentru securitate naţională, Mike Waltz, urmau să plece în Arabia Saudită duminică seara, a declarat Witkoff într-un interviu acordat Fox News în cursul zilei. Rubio a precizat că oricum ar fi urmat să se afle în Arabia Saudită deoarece avea o călătorie oficială planificată dinainte. Componenţa delegaţiei ruse nu a fost încă definitivată, a spus Rubio.
Rubio şi Witkoff au respins îngrijorările conform cărora Ucraina şi alţi lideri europeni nu ar avea un loc în negocierile de pace, în ciuda faptului că trimisul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a sugerat exact acest lucru la Conferinţa de Securitate de la München din acest weekend.
Witkoff a remarcat într-un interviu la emisiunea „Sunday Morning Futures" de la Fox News că oficialii ucraineni s-au întâlnit cu mai mulţi oficiali americani în ultimele zile la conferinţă, în timp ce Trump a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna trecută.
Rubio a declarat că ucrainenii şi alţi europeni vor fi incluşi în orice negocieri semnificative.
„În cele din urmă, se va ajunge la un punct - dacă sunt negocieri reale, iar noi nu suntem încă acolo - dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, Ucraina va trebui să fie implicată, deoarece ei sunt cei care au fost invadaţi (de Rusia), iar europenii vor trebui să fie implicaţi, deoarece au sancţiuni împotriva lui Putin şi a Rusiei, de asemenea”, a spus Rubio. „Doar că nu am ajuns încă acolo”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron va primi luni liderii europeni pentru un summit de urgenţă privind războiul din Ucraina, a anunţat biroul lui Macron, în urma declaraţiilor lui Kellogg.