Cea mai importantă misiune pe care americanii o vor îndeplinită de Obama este cea a redresării economiei pe un făgaş decent. Echipa conştiincioasă a democraţilor, cu Obama în frunte, lucrează la definitivarea unui vast plan de relansare economică, estimat la circa 700 de miliarde de dolari până în 2010, potrivit ediţiei de luni a cotidianului Washington Post. Cine sunt oamenii lui Obama? Principalii consilieri economici sunt Timothy F. Geithner, viitor secretar al Trezoreriei, Lawrence H. Summers - consilier principal pe probleme economice al Casei Albe şi Peter R. Orszag - director de buget. Cei trei sunt foşti protejaţi ai lui Robert E. Rubin, care a consacrat formula ?Rubinomics?, creditată ca o sursă a prosperităţii în anii '90, în calitate de secretar al Trezoreriei. Eficientă ?pe vremea lui Clinton?, Rubinomics are drept caracteristici un buget echilibrat, comerţul liber şi liberalizarea pieţelor financiare, potrivit New York Times.
În adaos, Obama va impune un timp mai multe reglementări pentru a evita riscurile cu care se confruntă sistemul financiar în prezent, după liberalizarea pieţelor promovată de Rubin şi Summers. Potrivit planurilor lui Obama, vor fi alocate miliarde de dolari pentru stimularea economiei, fără preocupare pentru deficitul bugetar, impozitele vor fi reduse, vor fi construite drumuri, şcoli şi alte insituţii care să creeze locuri de muncă.
Lawrence H. Summers a menţionat deja un plan de stimulare, considerat sursa promisiunii preşedintelui ales, de a crea sau salva 2,5 milioane de locuri de muncă. ?Toată lumea ştie că ne confruntăm cu un deficit de o amploare considerabilă. (...) Indiferent dacă e vorba de Bob Rubin, Larry Summers sau cel mai conservator economist?, declară Jared Bernstein, economist în cadrul Economic Policy Institute.
Ar mai fi de întâmpinat opoziţia liberalilor precum Bernstein, care simt aversiune faţă de politicile economice centriste din era Clinton, denunţând o prea mare concentrare pe reducerea deficitului şi dezinteres faţă de programe de investiţii destinate creării de locuri de muncă şi clasei de mijloc. Cei mai înfocaţi sunt chiar liberalii democraţi, alături de membrii sindicatelor, adepţii cheltuielilor interne şi politicilor comerciale protecţioniste.
Sursa foto: bulletin.aarp.org
Antena3.ro