Antena 3 CNN Externe Românii ? pe locul 5 în UE la ore de muncă

Românii ? pe locul 5 în UE la ore de muncă

Românii ? pe locul 5 în UE la ore de muncă
20 Iul 2007   •   18:11

Românii muncesc mult. Atât de mult, încât au ajuns în top. Într-un clasament făcut de Biroul European de Statistică, România se află pe locul 5, în Uniunea Europeană, după numărul orelor lucrate de angajaţi. Mai harnici decât noi sunt doar britanicii, austriecii, letonii şi slovacii. Anul trecut, românii au muncit aproape 42 de ore pe săptămână. Asta în condiţiile în care media europeană este de 40 de ore de muncă. La fel ca noi sunt şi bulgarii şi cehii.

Cei mai harnici sunt însă angajaţii din Austria şi Marea Britanie. Aceştia lucrează, în medie, 42,4 ore săptămânal. La polul opus, cu cele mai puţine ore de muncă, se află olandezii, belgienii şi francezii. Aceştia muncesc în jur de 39 de ore pe săptămână.

Şi ca să ne întoarcem în ţară, nu la fel de bine stăm noi, românii, atunci când vine vorba de concedii. România se plasează pe unul din ultimele locuri în UE, în privinţa zilelor de concediu anual plătit. La noi, angajaţii beneficiază de 24 de zile de concediu plătit, număr egal celui din Bulgaria, dar sub media europeană, de 25,3 zile. Salariaţii din Suedia au asigurat cel mai lung concediu, de 33 de zile.

Şi încă o informaţie interesantă. Femeile din România muncesc mai mult decât bărbaţii, pentru că ele fac mai multe ore suplimentare.

Observator

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close