Antena 3 CNN Externe Românii din străinătate se înghesuie la vot

Românii din străinătate se înghesuie la vot

4 minute de citit Publicat la 09:35 18 Mai 2007 Modificat la 09:35 18 Mai 2007
Românii din străinătate se înghesuie la vot
UPDATE: 19.744 de români din afara graniţelor au votat până în ora 14.00, cea mai bună prezenţă înregistrându-se în Spania. Informaţia a fost furnizată de Ministerul Afacerilor Externe, din datele primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. În Spania, 3543 de români şi-au exprimat opţiunile la secţiile de votare, în Italia 3019 de persoane şi în Republica Moldova 2.076, precizează un comunicat al MAE.

Preşedintele BEC, judecătorul Dumitru Gheorghe, a aprobat multiplicarea buletinelor de vot pentru secţia de votare de la Melbourne, în condiţiile în care, înainte de ora de închidere, în secţie se aflau circa 50 de români care nu mai aveau pe ce se voteze. Prin urmare, buletinele de vot pentru aceştia au fost multiplicate la xerox şi toţi cei care la ora închiderii se aflau în secţie şi-au putut exercita dreptul de vot.

Situaţia la vot în Italia
Mii de români din Italia au mers astăzi la vot, în cele 9 secţii de votare organizate pe teritoriul Italiei, dar şi în cele 2 din San Marino şi Malta. Votul a decurs fără incidente, până la această oră. Cel mai mare aflux de votanţi s-a înregistrat la secţiile din Roma. Pregătirile pentru votul românilor din Italia au început cu mult timp în urmă.

Comunităţile româneşti din italia au dorit să se implice, şi au pus la dispoziţia autorităţilor 13 locaţii pentru amenajarea de secţii de vot. Ministerul de Externe a negociat însă cu autorităţile italiene locaţiile pentru 9 secţii, plus alte 2 în San Marino şi Malta. Către Italia au fost trimise în total 176.000 de buletine de vot.

Cele mai frecventate secţii au fost însă cele 2 de la Roma, organizate una la Academia din România, iar cea de-a doua la Consulatul României. Votul a decurs fără incidente în Italia, cu excepţia celor 2 probleme semnalate de altfel şi în Spania sau Franţa. Codul numeric personal a lipsit de pe unele acte de identitate. De asemenea, în câteva secţii de votare, codul numeric personal de pe actul de identitate şi cel de pe declaraţia pe proprie răspundere că nu s-a votat în altă parte nu au mai fost verificate.

Cum decurge votul în Spania
În Spania e coadă şi acum la secţiile de votare. Peste 200 de oameni aşteaptă în faţa secţiei de la Alcala de Henares, din apropiere de Madrid. În Spania au fost trimise cele mai multe buletine de vot ? 187.200 - şi au fost organizate 10 secţii de votare. Cea mai frecventată dintre ele a fost cea de la Alcala de Henares, din apropierea capitalei Madrid, unde locuieşte cea mai importantă comunitate de români : circa 16.000. Votul a început la câteva minute după ora 8.00 şi a decurs în condiţii normale.

Votul cetăţenilor români în SUA
Şi în Statele Unite, cei 60.000 de români care locuiesc în zona New York sunt aşteptaţi la secţia de votare deschisă la Consulatul României din metropolă. Câţiva dintre cei cu drept de vot au fost prezenţi în faţa secţiei încă de la ora 6 dimineaţa, ora locală, pentru a vota pentru ?tineretul din România?.

Secţia de votare din New York a fost deschisă la ora locală 8 (ora 15.00 la Bucureşti). În prima oră s-au prezentat la urne aproximativ de 100 de români. Din comisia electorală care supraveghează desfăşurarea votului fac parte membri ai diasporei româneşti din New York. Preşedintele secţiei de votare, numit de BEC, este regizorul şi ziaristul Timotei Ursu. La invitaţia Consulului general al României, Pietro Pavoni, în comisia electorală a fost inclus şi Marin Oprea, organizatorul demonstraţiilor pro-Băsescu care au avut loc la New York.

Celor 4 secţii de votare aflate în jurisdicţia Consulatului din metropolă (Boston, Philadelphia, Bridgeport şi New York) li s-au repartizat de la Bucureşti 4.600 de buletine de vot. La alegerile din noiembrie 2004, s-au prezentat la urne în jur de 1.200 de persoane care au votat, în proporţie de peste 80%, cu Traian Băsescu.

Cum şi unde votează diaspora pentru referendum
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a anunţat că a fost suplimentat numărul buletinelor de vot pentru românii care votează în străinătate. Peste 600.000 de buletine au fost trimise, prin curieri speciali, către secţiile deschise în cadrul misiunilor diplomatice. Pentru românii de peste graniţe nu se pot face liste electorale, întrucât nu se ştie cu exactitate câţi dintre aceştia locuiesc în ţara adoptivă cu forme legale.

Românii din străinătate pot vota în 178 de secţii de votare amplasate în 93 de ţări. Pentru exercitarea dreptului de vot, cetăţenii români aflaţi în străinătate vor completa o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu au mai votat în altă parte. Numărătoarea voturilor se va face la fel ca în orice altă secţie de votare din ţară, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare respective. Rezultatele vor fi consemnate într-un proces verbal care va fi transmis prin fax la Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Bucureşti.

Antena3.ro

×
x close