Aceeaşi mare, acelaşi nisip, aceeaşi climă, nu şi acelaşi succes. Românii au umplut hotelurile de pe litoralul bulgăresc. Presa de la sud de Dunăre notează că 20.000 de turişti români au trecut graniţa pentru minivacanţa de Paşte.
Bulgarii au deschis în această perioadă 70% din hoteluri. Tarifele au variat între 70 şi 130 de euro, pentru trei nopţi de cazare, în regim all-inclusive.
Pentru aceeaşi perioadă, dar cu servicii parţiale de masă, hotelierii din România au cerut între 80 şi 150 de euro. Rezultatul: doar 3.000 de oameni au ales staţiunile de la noi, de şapte ori mai puţini ca în ţara vecină. În lipsa turiştilor, constănţenii au venit la Mamaia pentru o plimbare cu telegondola.
Următorul "război" turistic româno-bulgar va fi peste patru săptămâni, în minivacanţa de 1 Mai. Anul trecut, Bulgaria a primit un milion de turişti români.
În schimb, ştrandurile din staţiunea Băile Felix au fost destinaţia preferată de Paşte pentru mulţi români. O bălăceală în prima zi de Paşte a fost perfectă pentru aceştia. Băile Felix este staţiunea perfectă pentru cei care vor să îşi petreacă Paştele altfel decât în mod tradiţional. Vremea a fost frumoasă, aşa că turiştii şi localnicii au profitat şi s-au dus să se relaxeze în bazine.
Ştrandurile din Băile Felix funcţionează la capacitate maximă, iar preţul biletului a rămas 20 de lei de persoană, la fel ca anul trecut.
Antena3.ro