România
şi Statele Unite semnează luni "Tratatul de extrădare" între
cele două state şi "Protocolul la Tratatul dintre SUA şi România
privind asistenţa judiciară în materie penală". Cele două
documente vor fi semnate de către ministrul român al
justiţiei, Tudor Chiuariu şi ambasadorul Statelor Unite la
Bucureşti, Nicholas Taubman. Negocierile asupra unui nou tratat de
extrădare au început în septembrie 2005. Până la
intrarea României în Uniunea Europeană, persoanele
străine erau extrădate în baza "Convenţiei de extrădare
între România şi Statele Unite ale Americii, semnată la
Bucureşti în iulie 1924.
De la 1 ianuarie, pentru predarea
efectivă a persoanei care face obiectul unui mandat de arestare
european, se instituie o limită de timp de 10 zile, cu posibilitatea
prelungirii, în anumite circumstanţe.
Antena 3