Antena 3 CNN Externe România, printre ţările din UE cu cel mai lung program de lucru

România, printre ţările din UE cu cel mai lung program de lucru

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 00:48 15 Mai 2015 Modificat la 00:48 15 Mai 2015
lucru.jpg
Foto: Agerpres
România se numără printre statele Uniunii Europene cu cel mai mare număr de ore obligatorii de lucru săptămânale, 40, la cealaltă extremă situându-se Franţa, unde săptămâna de lucru este de numai 35,6 ore, informează joi postul Euronews în ediţia sa electronică, potrivit Agerpres.
 
Franţa este de altfel notorie pentru programul de muncă redus şi pentru legislaţia muncii care oferă multe drepturi angajaţilor.
 
Alături de România, celelalte ţări ale UE unde săptămâna de lucru este tot de 40 de ore sunt Ungaria, Croaţia, Grecia şi Malta.
 
În ceea ce priveşte sărbătorile legale declarate zile nelucrătoare, media anuală europeană este de 12,2 zile. Cel mai mare număr al acestora se înregistrează în Cipru, 17 sărbători pe an care sunt şi zile nelucrătoare, iar cel mai mic în Spania, numai 8.
 
Totuşi, numărul acestor zile libere variază de la un an la altul, în funcţie de câte pică în zilele de wee-kend, dar pe ansamblu Euronews observă o tendinţă a creşterii numărului zilelor de sărbătoare declarate nelucrătoare pe măsură ce ne îndreptăm către estul continentului.
 
Există de asemenea variaţii de la o ţară la alta în ceea ce priveşte plata zilelor lucrate în timpul sărbătorilor legale, mai menţionează Euronews. Cât despre concediul de odihnă, acest post aminteşte că legislaţia europeană prevede cel puţin 20 de zile de concediu plătit pe an.
 
Pe de altă parte, un raport elaborat în anul 2012 de Centre for Economics and Business Research arată că, în cazul Marii Britanii, de exemplu, fiecare sărbătoare declarată zi nelucrătoare costă economia acestei ţări circa 3,2 miliarde de euro.

×
x close