Proiectul presupune modernizarea echipamentelor de prevenire a inundaţiilor şi riscurilor asociate, reducerea efectelor inundaţiilor, inclusiv a poluării, optimizarea securităţii şi eficienţei infrastructurii deja existente şi a capacităţii Administraţiei Naţionale "Apele Române" de a reacţiona în mod adecvat în cazul unei inundaţii, precizează un comunicat de presă transmis vineri de Comisia Europeană, citat de Mediafax.
Îmbunătăţirea echipamentelor de măsură şi monitorizare este de asemenea prevăzută, inclusiv echiparea staţiilor de pompare cu echipamente şi programe IT, precum şi crearea unor centre de coordonare şi reactie rapidă în cazul indundaţiilor.
Proiectul va contribui la creşterea securităţii şi eficienţei infrastructurii deja existente de gestiune a apelor, sporind astfel calitatea vieţii cetăţenilor români, în special a celor 1,5 miloane de locuitori care trăiesc în zonele cele mai expuse riscului de inundaţii.
"Acesta este un exemplu concret pentru modul în care investiţiile regionale contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor români. Creşterea nivelului de securitate va aduce şi beneficii economice, pentru că întreprinderile şi potenţialii investitori vor şti că sunt mai bine protejaţi împotriva pagubelor produse de inundaţii", a spus Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională.
Finanţarea este realizată prin programul "Mediu" din cadrul politicii regionale a Uniunii Europene. Investiţia totală în acest proiect este de 63 milioane de euro, din care finanţarea acordată de UE se ridică la 54 milioane de euro. În urma implementării proiectului se vor crea şi menţine 50 de locuri de muncă, precizează comunicatul menţionat.