Antena 3 CNN Externe România discută renunțarea la vize cu SUA. Visa Waiver, în negocieri la Washington

România discută renunțarea la vize cu SUA. Visa Waiver, în negocieri la Washington

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 22:29 08 Noi 2021 Modificat la 22:29 08 Noi 2021
Bodan Aurescu, vizit? SUA
România discută renunțarea la vize cu SUA. Visa Waiver, în negocieri la Washington Sursa foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe

Bogdan Aurescu efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii. Ministrul de externe are, luni, la Washington D.C., consultări bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Demnitarul român a declarat că unul dintre subiectele de interes este găsirea unor soluții pentru ca țara noastră să facă progrese în programul Viza Waiver. Acesta le permite cetățenilor străini să intre pe teritoriul Sua fără vize.

„Mă voi referi la un obiectiv de mare importanţă pentru cetăţenii români, şi anume accederea României în Programul Visa Waiver. Sper că vom putea identifica modalităţi concrete pentru a înregistra progrese în acest dosar foarte important”, a declarat Bogdan Aurescu la Washington.

”Vom discuta despre aprofundarea cooperării noastre excelente politice și de securitate. Voi sublinia importanța coordonării strânse în cadrul negocierilor asupra Noului Concept Strategic al NATO, a continuării consolidării posturii de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre, și, de asemenea, a creșterii prezenței americane în regiune și în România,” a adăugat șeful diplomației române.

În plus, Aurescu a transmis și că va vorbi ”despre cooperarea în domeniul economiei și energiei, voi menționa necesitatea mai multor investiții americane și a creșterii implicării SUA  în proiecte regionale strategice de interconectare, precum Rail2Sea și Via Carpathia. Ați menționat cooperarea în domeniul nuclear și cred că aceasta crește, devine un nou pilon al Parteneriatului nostru Strategic, și nu mă refer doar la proiectul de la Centrala de la Cernavodă, ci și la programul privind Reactoarele Modulare Mici”.

Totodată, această vizită, care va avea loc luni și marți, marchează deschiderea oficială a celei de-a șaptea reuniuni a Dialogului Strategic România – SUA pentru implementarea Declarației comune pentru Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii din 2011.

×
x close