Antena 3 CNN Externe România ar putea scăpa de vizele pentru SUA "în câteva luni"

România ar putea scăpa de vizele pentru SUA "în câteva luni"

1 minut de citit Publicat la 14:04 27 Oct 2008 Modificat la 14:04 27 Oct 2008
România ar putea scăpa de vizele pentru SUA "în câteva luni"
Michael Chertoff, secretarul american pentru securitate internă, spune că România şi alte cinci ţări europene care nu au fost incluse în Visa Waiver urmează să fie admise "în următoarele câteva luni", deşi administraţia din care face parte îşi va încheia mandatul curând, informează Financial Times. Celelalte cinci state vizate sunt Bulgaria, Grecia, Polonia, Cipru şi Malta.
Actuala administraţie prezidenţială îşi încheie mandatul peste două luni, iar favorită în sondaje este partea democrată, al cărui candidat, Barack Obama, l-a depăşit pe cel republican John McCain, potrivit ultimelor sondaje. Administraţia republicană a susţinut extinderea Visa Waiver, dar a fost contracarată de Congresul dominat de reprezentanţii democraţi. La cererea lui George Bush, preşedintele SUA, legea privind acordarea vizelor a fost modificată, dar nu permite accesul unor ţări precum România.
Nicholas Taubman, ambasadorul SUA la Bucureşti, explica, la TVR 1, că membrii Congresului preferă ?să nu primească în ţară un milion de oameni corecţi decât să lase un singur terorist să pătrundă în SUA, poate cu arma nucleară. Nu vrem să moară milioane de oameni fiindcă noi am făcut o greşeală", spunea Taubman.
Potrivit ambasadorului, România şi SUA urmează să semneze, în noiembrie, o declaraţie privind principiile de cooperare pentru ca România să facă şi ea parte din programul Visa Waiver.
România este defavorizată de SUA din cauza numărului mare de persoane care sunt respinşi la acordarea vizelor de intrate. Numărul maxim de respingeri nu ar trebui să depăşească 10 procente din totalul doritorilor. Ţara noastră trebuie să îndeplinească alte criterii, precum implementarea paşaportului electronic, schimbul de informaţii cu privire la persoanele suspecte de activităţi teroriste, raportarea paşapoartelor furate/pierdute şi implementarea programului Air Marshals (şerifii aerului) pe cursele aeriene directe cu SUA.
Cetăţenii ţărilor care nu au nevoie de vize pentru SUA şi care vor să călătorească acolo trebuie să completeze un formular online cu maxim 72 de ore înaintea deplasării şi să ofere o serie de informaţii personale. Sistemul devine obligatoriu din ianuarie 2009.
Programul Visa Waiver permite şederea în SUA pe o perioadă de maxim 90 de zile, în scopuri turistice şi de afaceri, fără viză. Pe 17 octombrie, Statele Unite anunţau că vor ridica obligativitatea vizelor pentru Cehia, Estonia, Letonia, Ungaria, Slovacia, Lituania şi Coreea de Sud.
Antena3.ro

×
x close