Guvernul de la Cairo a anunţat că ostaticii au fost eliberaţi de un comando egiptean. Unul dintre ostaticii egipteni a declarat că răpitorii i-au tratat bine şi că au abandonat grupul de ostatici, luni dimineaţă, aceştia fiind găsiţi, ulterior, de forţele de securitate, relatează Reuters. Cei 19 au reuşit să treacă graniţa în Egipt. Oficialii implicaţi în negocieri susţin că nu s-a plătit nicio despăgubire pentru recuperarea turiştilor.
Ministerul român al Afacerilor Externe informează că Oana Irina Kalis se află într-o stare bună de sănătate, potrivit unui comunicat. Tatăl româncei a urmărit la televizor momentul în care fiica sa a coborat din avionul care a adus ostaticii la Cairo. Oana Irina Kalis, în vârstă de 33 ani, este originară din Iaşi şi locuieşte în sud-vestul Germaniei.
OANA IRINA KALIS - PRIMELE DECLARAŢII ŞI IMAGINI
Autorităţile egiptene au spus că au reuşit să îi reţină pe răpitori. ?Jumătate din răpitori sunt morţi?, a declarat ministrul egiptean al Apărării.
Grupul de hoţi a cerut Germaniei să plătească suma de 6 milioane de euro pentru eliberarea ostaticilor, dar autorităţile nu au confirmat plata.
Criza ostaticilor răpiţi în Egipt a luat o turnură favorabilă încă de duminică. Atunci, un oficial sudanez a declarat că armata acestui stat a ucis şase dintre răpitori şi a arestat alţi doi. Cei 11 turiştii şi 8 însoţitori egipteni au fost răpiţi săptămâna trecută în sud-vestul Egiptului, în zona Peşterii Înotătorilor.
Antena3.ro