Antena 3 CNN Externe Român ucis în Marea Britanie! Trupul tânărului de 21 de ani a fost găsit într-o pădure

Român ucis în Marea Britanie! Trupul tânărului de 21 de ani a fost găsit într-o pădure

<1 minut de citit Publicat la 12:04 12 Mai 2017 Modificat la 12:04 12 Mai 2017
o_1bftucte3jpk1j3e1if41onq1c938.jpeg
Foto: pixabay.com

Poliţiștii au început o anchetă după ce cadavrul românului Răzvan Sârbu, de 21 de ani, a fost găsit, duminică, în localitatea Tovil, de lângă oraşul Maidstone, în sud-estul Marii Britanii, potrivit kentonline.co.uk.

După efectuarea autopsiei, s-a descoperit că Răzvan a murit din cauza unor răni provocate la cap, dar şi pe corp.

Trupul băiatului a fost descoperit într-o pădure, în zona unui lac din localitatea Tovil. Oficialii continuă să investigheze, iar până acum nu a fost arestată nicio persoană în acest caz

Românul nu avea o locuinţă, iar potrivit locațnicilor, acesta ar fi stat într-un cort, în apropierea unei staţii de autobuz.

Răzvan Sîrbu ar fi fost din Iaşi şi ar fi fost văzut, de mai multe ori, la un centru de ajutor social din Maidstone.

 

×
x close