Antena 3 CNN Externe Român grav rănit într-o explozie uriașă la o uzină chimică din Veneția, Italia

Român grav rănit într-o explozie uriașă la o uzină chimică din Veneția, Italia

<1 minut de citit Publicat la 11:24 16 Mai 2020 Modificat la 11:24 16 Mai 2020
Român grav rănit într-o explozie uriașă la o uzină chimică din Veneția, Italia
Sursa foto: Pexels

Potrivit presei italiene, bărbatul, angajat al uzinei, a suferit arsuri pe aproape 50 la sută din suprafaţa corpului în urma deflagraţiei. 

Românul a primit îngrijiri la faţa locului şi a fost apoi transportat la spitalul din localitatea Dolo, iar apoi la spitalul de mari arşi din Padova. 

Bărbatul şi un coleg de origine indiană, care a suferit arsuri asemănătoare, au fost singurele victime ale exploziei. 

Din primele date ale anchetei, a reieşit că deflagraţia s-a produs din cauza unor neregularităţi în depozitarea materialelor inflamabile. 

La locul incidentului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, 4 ambulanţe şi două elicoptere. 

Explozia s-a produs vineri, la o uzină care produce cosmetice şi a fost urmată de un incendiu puternic. 

Autorităţile italiene au emis o alertă de cod roşu şi le-au cerut localnicilor să nu iasă din case pentru a evita pericolul de intoxicare.

Un român, la un pas de moarte în urma unei explozii din Veneția

×
Etichete: Venetia
x close