Incidentul s-a produs în orașul Castelli Romani din Italia, într-o zonă intens circulată de mașini, autobuze, motociclete, bicicliști, pietoni și alte mijloace de transport.
Românul în vârstă de 40 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu putere de un stâlp aflat pe marginea drumului, lăsând sute de locuințe fără curent electric.
În urma impactului, stâlpul care susținea linia electrică s-a prăbușit pe carosabil, iar șoferul s-a ales cu o rană ușoară la cap, fără să existe alte victime.
Polițiștii și pompierii sosiți la fața locului au închis drumul și au amenajat semne de circulaţie pentru evitarea zonei, ceea ce a condus, timp de o oră, la formarea unor cozi și perturbări intense de trafic.
Citește și: El este Marius, șoferul român inculpat în Anglia pentru moartea a 39 de oameni. Judecătorii au dat sentința
Tehnicienii au lucrat aproape două ore pentru a reda curentul electric locuințelor și afacerilor din zonă, iar drumul a fost redeschis imediat după mutarea stâlpului de pe carosabil, potrivit Il Messaggero.