Totul s-a întâmplat în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2019, atunci când românul în vârstă de 55 de ani, împreună cu mai mulți complici, despre care autoritățile cred că ar fi cetățeni bulgari și sârbi, au intrat prin efracție în depozitul companiei A1 Telekom Austria Group, situat în Hagenbrunn, în apropiere de Viena.
Depozitul este cel mai mare centru logistic al celui mai mare operator de telecomunicații din Austria, iar de aici sunt livrate, zilnic, mii de echipamente de comunicații și telefoane mobile către clienții A1 Telekom.
În trecut, românul de 55 de ani a lucrat la depozit, însă ulterior a renunțat la locul de muncă. Pentru că știa totul despre sistemele de securitate al depozitului, acesta a fost racolat în gruparea de spărgători.
Astfel, în noapte de 8 spre 9 decembrie 2019, hoții au furat 4.500 de telefoane mobile pe care le-au încărcat, în câteva minute, într-o dubiță.
Telefoane de 3,3 milioane de euro furate în câteva minute
Telefoanele de ultimă generață marca Samsung, Apple și Huawei aveau o valoare de peste 3,3 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că fiecare ar fi avut o valoare de aproximativ 730 de euro.
Anchetatorii austrieci au realizat că spargerea a fost dată cu ajutorul unor persoane care cunoșteau sistemele de securitate ale depozitului și astfel au ajuns la românul de 55 de ani.
Între timp, acesta s-a întors în România, iar acum a fost arestat de Curtea de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Austria.
Bărbatul urmează să fie extrădat pentru a fi judecat în cazul spargerii de 3,3 milioane de euro.