Antena 3 CNN Externe Român, erou în Spania, după ce a murit salvând de la înec un copil şi un turist german

Român, erou în Spania, după ce a murit salvând de la înec un copil şi un turist german

1 minut de citit Publicat la 23:53 30 Aug 2009 Modificat la 23:53 30 Aug 2009
Român, erou în Spania, după ce a murit salvând de la înec un copil şi un turist german
Şi-a dat viaţa, încercând să îi salveze pe alţii. Este povestea unui român ajuns erou post mortem în Spania. Maramureşeanul a murit, în timp ce se străduia să salveze de la înec un copil şi un turist german. Presa iberică l-a numit imediat ?eroul român?.

Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână. Dorel se afla cu familia şi cu prietenii pe plajă. Copilul familiei cu care era se pare că nu a văzut steagul roşu care interzicea înotul. A intrat în apă iar curenţii puternici ai oceanului l-au prins. Sub ochii maramureşanului.

Omul nu a ezitat nicio clipă. A mai apucat să vadă că, la câţiva metri, un alt om cerea ajutorul. Un turist german. Şi-a lăsat familia pe mal şi a sărit să-i salveze pe cei doi.

Jumătate de oră mai târziu, au ajuns şi salvamarii. Degeaba au încercat să-l resusciteze, aproape o oră, sub privirile îngrozite ale celor de pe plajă. Copilul şi turistul şi-au revenit, dar pentru Dorel a fost prea târziu. Avea plămânii plini de apă, după cum avea să arate, ulterior, autopsia. Presa spaniolă l-a numit imediat erou. Familia încearcă acum să aducă în ţară trupul neînsufleţit. Ar avea nevoie însă de câteva mii de euro, bani pe care deocamdată nu-i are.

Guvernul spaniol s-a oferit însă să îi ajute pe români. Cu ajutorul spaniolilor şi al prietenilor, familia vrea să-l aducă pe bărbat acasă, cu un charter. Dorel Indre ar putea fi înmormântat duminica viitoare, în satul său natal, Buciumi.

Antena 3

×
Etichete: Spania
x close