Cetăţeanul român Christian Popescu a fost arestat marţi în Kenmore, SUA, în încercarea de a valorifica un semn de carte din aur care i-ar fi aparţinut lui Adolf Hitler, cu suma de 100.000 $. În urma unei operaţiuni sub acoperire, obiectul a fost recuperat de Autoritatea Americană pentru Imigraţie şi Controlul Vămilor (ICE). Cetăţeanul român a fost acuzat de vânzare de bunuri furate şi a compărut miercuri într-o curte federală.
Potrivit Seattle Times, semnul de carte a fost furat în 2002 din Spania înainte de a fi vândut în cadrul unei licitaţii. Gravat cu portretul lui Hitler, cât şi cu un vultur imperial şi cu svastica, i-a fost făcut cadou acestuia în 1943 de către iubita sa, Eva Braun, drept consolare pentru înfrângerea armatei germane la Stalingrad. Potrivit autorităţilor americane, el poartă inscripţia ?Dragul meu Adolf, nu te nelinişti, (înfrângerea) nu este un risc care nu va distruge certitudinea victoriei noastre". Obiectul ar fi aparţinut apoi familiei lui Wilhem Keitel, comandantul armatei naziste, executat în urma proceselor de la Nürnberg.
Deşi specialiştii nu sunt siguri că ar fi autentic, obiectul este evaluat între 13.000 şi 17.000 de dolari. Cu toate acestea, românul cerea 100.000 de dolari. ICE investighează la această oră modalitatea în care semnul de carte a ajuns în Seattle. Cinci persoane au fost reţinute în operaţiunea de marţi, dar numai Popescu a fost arestat şi pus sub acuzare.
Foto: seattletimes.nwsource.com
Antena3.ro