Miercuri seara, Adrian Stoica a devenit campionul competiției America's Got Talent, obținând premiul de un milion de dolari și șansa de a avea propriul spectacol în Las Vegas.
În etapa finală, Stoica și câinele său, Hurricane, au prezentat un act despre o cină romantică.
Câinele a interpretat rolul "ajutorului îndrăgostitului", în timp ce Adrian Stoica s-a pregătit pentru o scenă de cină romantică fictivă cu Sofia Vergara.
"A fost ca şi cum câinele a jucat într-o piesă de teatru. Chiar noaptea trecută m-am uitat la Beverly Hills Chihuahua, iar Hurricane este mai bun decât orice câine din filmul ăla.
Deci e clar că ar trebui să joace într-un film sau musical, pentru că e un star", a declarat Simon Cowell, conform USA Today.
Adrian Stoica a fost și la iUmor de la Antena 1, în sezonul 8
Alături de cei doi căței ai lui, concurentul a arătat cât de puternică este legătură dintre om și câine.
Cascadorul devenit dresor
Adrian Stoica este un fost cascador care acum este antrenor de câini şi instructor Disc Dog.
Adrian, de origine română, a plecat în Italia la vârsta de 20 de ani şi acum locuieşte in Elveţia.
A reuşit să-şi transforme pasiunea într-o meserie şi încântă jumătate de lume cu spectacolele sale.