Mai multe asociaţii de fermieri din lumea a treia au ridicat corturi în faţa clădirii unde va avea loc conferinţa de la Roma. Militanţii doresc să atragă atenţia că preţurile alimentelor nu cresc din cauza micilor producători, ci din cauza unui „model economic” pe care-l consideră greşit. Producătorii de lapte belgieni denunţă şi ei modul cum se formează preţurile alimentelor. Ei afirmă că preţul de achiziţie al laptelui se situează, în prezent, sub costurile de producţie.
Colegii lor germani sunt în grevă din acelaşi motiv. Belgienii au preferat o acţiune mai spectaculoasă: au adus vaci de plastic în centrul oraşului Namur şi au împărţit lapte pe gratis. Deşi atmosfera era veselă, problemele fermierilor sunt grave: unii şi-ar putea chiar înceta producţia dacă preţul de achiziţie nu va creşte.
Un alt aspect al securităţii alimentare a dat naştere la proteste masive de stradă în Coreea de Sud. De aproape o lună, mii de oameni manifestează în fiecare seară împotriva preşedintelui, recent ales, al ţării, acuzat că doreşte să reia importul de carne de vită din Statele Unite. Importurile au fost oprite acum patru ani, din cauza maladiei „vacii nebune”, iar în opinia manifestanţilor carnea americană nu este nici acum sigură pentru consum. Protestele au fost în general paşnice, dar nu au lipsit nici înfruntările cu poliţia, care pot oricând să degenereze.
Antena 3