Antena 3 CNN Externe Un robot care lucra într-o primărie din Coreea de Sud s-ar fi sinucis

Un robot care lucra într-o primărie din Coreea de Sud s-ar fi sinucis

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 14:50 26 Iun 2024 Modificat la 14:58 26 Iun 2024
BeFunky-collage - 2024-06-26T144900.733
Un robot care lucra într-o primărie din Coreea de Sud s-ar fi sinucis / sursă foto: Getty Images / demaerre

Un robot angajat ca funcţionar municipal pare să se fi aruncat din capătul unor scări dintr-o clădire publică, a raportat miercuri Primăria locală, care a deschis o anchetă pentru a cerceta cauzele acestei căzături într-o ţară pasionată de robotică, informează AFP, citat de Agerpres.

De aproape un an, acel robot android îi ajuta pe locuitorii oraşului Gumi din centrul ţării, îndeplinind sarcini administrative, a declarat un reprezentant al echipei municipale.

Robotul a fost găsit săptămâna trecută la baza unor scări, complet inert.

Chiar înainte de căzătură, câţiva martori au văzut robotul „care se învârtea în cerc, ca şi cum era ceva acolo”, a adăugat acelaşi oficial sud-coreean, potrivit căruia cauza incidentului face acum obiectul unei anchete.

„Mai multe piese ale sale au fost colectate şi vor fi analizate” de compania care l-a construit, a precizat el.

„Făcea parte în mod oficial din Primărie, era unul dintre ai noştri”, a deplâns un alt funcţionar.

Dezvoltat de compania californiană Bear Robotics, robotul lucra între orele locale 09:00 şi 18:00 şi avea propria sa legitimaţie de funcţionar public. Spre deosebire de alţi roboţi androizi care lucrau pe un singur etaj, el putea să cheme ascensorul şi să se deplaseze de la un etaj la altul.

Presa locală a preluat pe larg subiectul, anumite publicaţii întrebându-se, pe prima pagină, „de ce acest funcţionar harnic a acţionat astfel" şi dacă nu cumva "munca era oare prea grea pentru robot”.

Coreea de Sud este una dintre ţările cu cel mai mare număr de pasionaţi de robotică. Ţara asiatică are cea mai mare densitate de roboţi din lume, un android la fiecare zece angajaţi, potrivit Federaţiei Internaţionale de Robotică.

×
x close