Antena 3 CNN Externe Robert Fico anunţă că-l „iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare

Robert Fico anunţă că-l „iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:05 05 Iun 2024 Modificat la 23:05 05 Iun 2024
Robert Fico
Robert Fico anunţă că-l „iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare

Premierul slovac Robert Fico a vorbit pentru prima oară după ce a fost împuşcat cu mai multe gloanţe trase de aproape.

El declară că îl iartă pe atacator şi anunţă că este pregătit să-şi reia funcţia de la sfârşitul lui iunie.

„Nu mă încearcă nicio ură faţă de necunoscutul care m-a împuşcat”, a declarat el, cu un aer calm.

„Îl iert şi îl las să se gândească la ceea ce a făcut şi de ce a făcut-o, în propriul său cap”, a continuat premierul slovac.

Robert Fico îşi acuză opozanţii politici de crearea unei atmosfere a „urii” care l-a inspirat, în opinia sa, pe bărbatul acuzat că a încercat să-l asasineze.

„Nu a fost un atentat comis de un nebun”, a declarat el.

Potrivit lui Robert Fico, agresorul său „era doar mesagerul răului şi urii politice pe care opoziţia frustrată şi fără succes din punct de vedere politic a dezvoltat-o în Slovacia”.

„Dacă totul decurge cum s-a prevăzut, voi putea să reiau treptat munca între iunie şi iulie”, a precizat Robert Fico.

Vă amintim că un atacator l-a împușcat pe Fico cu patru gloanțe trase de la mică distanță. Incidentul a avut loc pe 15 mai în orașul Handlova. Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost în stare gravă și a avut nevoie de o operație de cinci ore și încă una două zile mai târziu.

Atacatorul a fost reținut la fața locului și ulterior a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare.

×
Parteneri
x close