Fiecare om are propriul său ceas biologic, un ritm în care îşi desfăşoară activitatea şi un mecanism care îi spune când să se odihnească şi când să o ia de la capăt. Potrivit unor autori germani, şi organele din corpul nostru au propriul ritm biologic, caracterizat de alternanţa unor perioade de activitate intensă cu perioade de repaus. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea ?Aus eigener kraft?, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne. Autorii consideră că fiecare dintre organele corpului are o activitate maximă timp de 2 ore pe zi. În funcţie de orele în care un anumit organ funcţionează la capacitate maximă, putem să ne construim un ritm de viaţă sănătos.
În cursul dimineţii, organele care funcţionează cel mai intens sunt
stomacul (7.00- 9.00) şi
splina şi pancreasul (9.00-11.00). De aceea este bine ca în acest interval orar să luăm micul dejun fără grabă, iar după ora 9.00 să nu consumăm prea mutle dulciuri, dat fiind că pancreasul controlează nivelul glicemiei din corp.
Inima este cea mai activă între orele
11.00-13.00, interval în care specialiştii nu recomandă mese copioase, care ar duce la un consum mare de energie. În intervalul imediat următor se constată o scădere a randamentului, tocmai datorită faptului că este perioada în care intestinul subţire funcţionează la capacitate maximă, asigurând digestia.
Între
15.00 şi 17.00 lucrează intens
vezica urinară, iar de la 1
7.00 la 19.00 este rândul
rinichilor. Acest interval este, astfel, propice pentru detoxifierea organismului, ceaiurile diuretice având cele mai bune rezultate între aceste ore.
În intervalul
19.00-21.00 corpul şi mintea îşi revin din ?moleşeală?,
circulaţia sangvină funcţionând la cote maxime, iar după ora
21.00, timp de două ore, se acumulează în corp o
cantitate mare de energie. Este motivul pentru care, cel mai adesea, în acest interval ieşim cu prietenii, la distracţie.
După ora
23.00, îşi intră în rol
vezica biliară. Este recomandat ca mesele copioase, cu prăjeli şi grăsimi să fie evitate seara, înainte de culcare, tocmai pentru a proteja activitatea bilei. După ora
1.00,
ficatul lucrează cel mai intens, un somn odihnitor şi o bună încălzire a corpului, ajutându-l să îşi facă treaba.
Ultimele ore din noapte sunt dedicate
plămânilor şi
intestinului gros. De la orele
3.00 la 5.00 funcţionează plămânii care ?dau afară? ceea ce nu ar trebui să fie în interiorul lor, motiv pentru care, mulţi fumători se înăbuşe spre dimineaţă. Ciclul este încheiat de intestinul gros, care asigură finalizarea digestiei, funcţionând la capacitate maximă între
5.00 şi 7.00.
Antena3.ro