Update 20.25 - Moderatul Hassan Rohani a câştigat alegerile prezidenţiale iraniene, punând capăt celor opt ani de putere executivă conservatoare, a anunţat sâmbătă ministerul iranian de Interne, Mostapha Mohammad Najjar.
Hassan Rohani, susţinut de aripa moderată şi reformatoare, a obţinut 18,6 milioane de voturi (50,68%) din primul tur de scrutin, disputat vineri cu alţi cinci candidaţi provenind din tabăra conservatoare, a precizat Mostapha Mohammad Najjar, citând rezultatele definitive, informează AFP, potrivit Agerpres.
Rohani l-a devansat la mare distanţă pe primarul conservator al Teheranului, Mohammad Bagher Ghalibaf (6,07 milioane de voturi), şi pe şeful negocierilor în dosarul nuclear Said Jalili (3,17 milioane voturi), susţinut de aripa dură a regimului.
Rata de participare la scrutinul de vineri din Iran a fost de 72,7%, a indicat ministrul Najjar.
În vârstă de 64 de ani, Hassan Rohani, singurul candidat al moderaţilor şi reformiştilor, a fost responsabilul cu negocierile privind dosarul nuclear al Teheranului sub preşedinţia reformatorului Mohammad Khatami (1997-2005). El promite flexibilitate în discuţiile cu marile puteri pentru a relaxa sancţiunile adoptate împotriva Teheranului şi care au provocat o gravă criză economică.
_______________________________________
UPDATE 15:55 - Liderul religios moderat Hassan Rohani a obţinut 51 la sută din voturi după numărarea buletinelor în 65 la sută din birourile de vot, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, a anunţat sâmbătă un oficial din cadrul Ministerului de Interne, relatează AFP.

"Au fost numărate 23 de milioane de buletine, iar Rohani are 11,75 milioane de voturi" în 38.621 de secţii de votare dintr-un total de 58.764, a anunţat acest oficial.
--------------------
--------------------
Moderatul Hassan Rohani se află pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidenţiale iraniene, potrivit rezultatelor parţiale bazate pe numărarea buletinelor din 18 la sută din secţiile de votare, cu peste 50 la sută din sufragii şi un avans considerabil în faţa adversarilor săi conservatori.
Rohani, susţinut de curentele moderate şi reformatoare, a obţinut 52 la sută din voturi, din cele 5,2 milioane de buletine validate numărate (reprezentând 18 la sută din birourile de vot), potrivit unui oficial din cadrul Ministerului de Interne, care a avut o intervenţie la televiziunea de stat, relatează AFP, conform Mediafax.
Aceste alegeri au loc pe fondul unei crize economice grave generate de sancţiunile internaţionale ce au vizat ţara din cauza programului său nuclear şi după victoria contestată în stradă a conservatorului Mahmoud Ahmadinejad. Acesta din urmă nu a putut candida pentru un al treilea mandat consecutiv, potrivit Constituţiei.
Buletinele provin "din toate oraşele şi provinciile, inclusiv Teheran", a precizat ministerul.
Potrivit primelor rezultate, Rohani îi devansează net pe trei conservatori: primarul Teheranului Mohammad Bagher Ghalibaf (17 la sută), negociatorul-şef în dosarul nuclear Said Jalili (13 la sută) şi un fost comandant al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului, Mohsen Rezaie (10 la sută).
Ceilalţi doi candidaţi, fostul şef al diplomaţiei Ali Akbar Velayati şi Mohammad Gharazi sunt scoşi din cursă.
Hassan Rohani, în vârstă de 64 de ani, a adoptat cheia ca siglă electorală, un simbol al deschiderii uşilor pentru soluţii în Iran, şi culoarea violet. El a beneficiat de retragerea singurului candidat reformator Mohammad Reza Aref şi a primit susţinerea foştilor preşedinţi moderatul Akbar Hashemi Rafsandjani şi reformatorul Mohammad Khatami.
El era singurul responsabil de negocierile privind dosarul nuclear în perioada 2003-2005, în timpul preşedinţiei lui Khatami (1997-2005).
El promovează flexibilitatea în discuţiile cu marile puteri pentru a obţine o diminuare a sancţiunilor decretate împotriva Iranului şi care au provocat o criză economică gravă.
Ministerul nu a oferit nicio cifră privind participarea la aceste alegeri, în timp ce la urne au fost chemaţi peste 50,5 milioane de iranieni.
Alegătorii s-au mobilizat puternic, vineri, potrivit autorităţilor locale şi majoritatea ziarelor salutau participarea masivă la vot.