Antena 3 CNN Externe Revolte cu zeci de morți în Bangladesh. Mulțimea a dat foc sediului televiziunii de stat, în timp ce angajații erau în interior

Revolte cu zeci de morți în Bangladesh. Mulțimea a dat foc sediului televiziunii de stat, în timp ce angajații erau în interior

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:41 18 Iul 2024 Modificat la 20:19 18 Iul 2024
Bangladesh BTV
Proteste în Bangladesh. Sursă foto: Captură YouTube / EKHON TV

Protestele care zguduie Bangladeshul de mai multe săptămâni au luat, joi, o turnură extrem de violentă, după ce manifestanţii au incendiat sediul principalului canal al televiziunii publice, BTV,  mai multe persoane fiind captive în clădirea în flăcări, relatează Agerpres.

Informațiile provin chiar de la canalul TV incendiat de protestatarii din această țară din Asia de Sud-Est.

"Foc catastrofal la BTV. Se propagă repede. Sute de manifestanți au incendiat clădirea recepției. Așteptăm ajutor de la serviciul de pompieri. Multe persoane sunt prinse în interior", este anunțul transmis de acest post TV.

Un responsabil al televiziunii a declarat presei internaționale că sute de manifestanți au luat cu asalt mai multe clădiri, incendiind cel puțin 60 de vehicule și un imobil de birouri.

"Ei au incendiat mai întâi un post de poliție la Rampura, după care polițiștii a deschis focul asupra lor", a afirmat acest reprezentant al BTV, referindu-se la un cartier al capitalei Dacca.

"Protestatarii i-au urmărit pe polițiști în timp ce se refugiau în clădirile BTV. Manifestanții furioși au semănat apoi haos aici", a continuat el.

Studenții din Bangladesh amenință să blocheze întreaga țară, după confruntările cu poliția, soldate cu zeci de morți

Forțele de ordine din Bangladesh au reprimat violent, săptămâna aceasta, manifestațiile studenților care cer o reformă a regulilor de angajare în funcțiile publice.

Cel puțin 32 de persoane au murit în confruntările din ultimele zile, potrivit unui bilanț disponibil joi.

Studenții demonstrează de câteva săptămâni împotriva sistemului de alocare a locurilor de muncă publice, despre care afirmă că îi favorizează pe aliații partidului de guvernământ.

De la începutul acestei săptămâni, protestele au escaladat până la înfruntări violente între protestatari, poliție şi studenți pro-guvernamentali în campusul Universității din Dacca.

Manifestanții au avertizat că vor impune joi o "blocadă completă" în întreaga țară, ca răspuns la atacurile continue ale forțelor de securitate asupra celor care protestează în campusuri, notează presa internațională.

×
x close